• cine e Vlad Mureşan
  • de ce un dulce de la Vlad Mureşan

Unul dintre cei mai cunoscuti somelieri din Romania, apreciat pentru profesionalismul cu care îşi conduce întreaga activitate legată de lumea vinului şi admirat pentru pasiunea pusă în cuvinte când spune povestea vinului la numeroasele degustări din ţară, Vlad Mureşan începe să fie asociat tot mai des cu gastronomia, în special după participarea sa la Masterchef Romania, în 2013.

Pentru Vlad Mureşan, mâncarea, gătitul, bucătăria, cu toate au povestea lor, aparte, dar care nu e departe de cea a vinului. Acestea se îmbină armonios, se împletesc într-o aventură ce trebuie trăită şi experimentată cu multă încredere şi devotament. Mâncarea are pentru el un drum similar cu vinul pentru că o caută, o încearcă, o savurează, o analizează, vorbeşte cu şi despre ea.

Vlad Mureşan descoperă bucătăria treptat, de-a lungul unui proces de maturizare ce solicită multă încredere în sine, abandonarea oricărei frici de a greşi, îndrăzneală, rigurozitate, perseverenţă, recunoaşterea şi asumarea greşelilor. Plăcerea de a recunoaşte greşeala şi de a încerca să o repari, luând-o de la capăt, devine astfel unică în bucătărie.

Orice pasionat al bucătăriei va înţelege dimensiunea spirituală adusă de povestea lui Vlad Mureşan. Memoria senzorială aduce la suprafaţă amintiri, gusturi, arome de mult uitate, într-un joc mozaical unic de reconstrucţie a gustului şi aromelor. Prin simplul gest de a pune pe masă pâine şi mâncare preparate cu pasiune şi dragoste, Vlad Mureşan încearcă să aducă aproape de noi plăcerea de a găti şi împărţi cu cei dragi, bucuria de a dărui, dragostea pentru ceea ce e bun şi frumos.

trip ad undulce.ro

Dacă someleria are o poveste cu accente tehnice de multe ori legate de naşterea unui vin şi apoi de viaţa sa, bucătăria se dovedeşte a fi un act orientat mai degrabă către instinct şi creativitate. Îmbinându-le cu echilibru, inventivitate şi pasiune pe cele două, rezultatul nu poate fi decât un produs rafinat, pe care vă invit să îl descoperiţi alături de echipa mea.

De ce “Un dulce” de la Vlad Mureşan?

Pentru că desertul pentru mine nu se cheamă desert, ci “un dulce” aşa cum îi spunea mama când eram copii. Şi de aceea e făcut cu atenţie, cu căldură şi dragoste, precum în copilărie. Şi mai e făcut şi cu multă grijă pentru sănătate, cât mai natural, fără coloranţi artificiali, tocmai pentru a încerca să captez într-un dulce toată aroma, subtilitatea şi culoarea pe care numai ingredientele naturale o pot oferi. Pentru că am descoperit, după Masterchef, că mă pasionează să pregătesc dulciuri, că mi se potriveşte şi că pot învăţa în fiecare zi. Pentru că e reconfortant să vezi un zâmbet deschis pe faţa oamenilor în timp ce gustă ceva ce a ieşit din mâinile mele.

Sugar Up your Life!  Imaginea dulcelui pe care vi-l ofer cu drag se numeşte Sugar. Sugar vrea să vă îndulcească puţin viaţa, aşadar, vă va povesti despre dulcele pe care eu îl voi face. Vă aşteptăm cu nerăbdare să gustaţi dulcele nostru!

De la Vlad Mureşan, un dulce, cu drag!

trip ad undulce.ro

vlad muresan - undulce.ro

Vlad Mureşan Vlad Mureşan

somelier & bucătar pasionat

flyer